UPDATE VIDEO | Fostul polițist care a amenințat o vecină cu moartea și apoi s-a baricadat în casă a fost reținut / Este vizat de alte două anchete

Publicat: 08/01/2024, 18:21
Actualizat: 08/01/2024, 18:37

Desfășurare impresionantă de forțe, pe o stradă din Sectorul 4, după ce un fost polițist s-a baricadat în casă și refuză să iasă. Anterior, el a avut un conflict cu vecinii și a amenințat că omoară o femeie.

UPDATE ora 18.21: Fostul polițist a fost reținut

„Față de bărbatul în cauză, în vârstă de 56 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

UPDATE ora 15:00: Bărbatul mai este cercetat în două dosare penale

Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că în prezent, bărbatul mai este cercetat în alte două dosare penale.

Primul dosar a fost deschis după ce, pe 19 mai 2022, în urma unui conflict cu o persoană care a parcat autoturismul în fața porții ce face accesul în curtea imobilului unde locuiește bărbatul, individul ar fi distrus pneurile mașinii și ar fi amenințat persoana respectivă.

Un alt dosar penal este în curs de investigare, după ce, la data de 7 iunie 2022, fostul polițist l-ar fi amenințat cu acte de violență pe bărbatul care ar fi parcat în fața imobilului.

Dosarele penale se află în lucru la Secția 18 Poliție, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

UPDATE ora 14:00: Poliția a găsit trei pistoale în casa bărbatului

„În urma pătrunderii în forță a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, așa cum am precizat anterior, bărbatul a fost imobilizat.

Acesta a fost condus la sediul Secției 18 Polițe, pentru audieri și continuarea cercetărilor.

În interiorul imobilului, în cadrul percheziției domiciliare, polițiștii au găsit 2 arme letale (pistoale), deținute în baza unei autorizații valabile, precum și 1 pistol, neletal, supus autorizării, pentru care avea certificat de deținător, toate fiind păstrate în condițiile prevăzute de lege”, conform Poliției Capitalei.

UPDATE ora 13:00: Bărbatul a fost imobilizat

„Acum scurt timp, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – DGPMB au pătruns în imobil și l-au imobilizat pe bărbat.

În urma intervenției, nici bărbatul și nici forțele de ordine nu au suferit vătămări”, potrivit Poliției Capitalei.

Conform sursei citate, vecina bărbatului, cea care a fost amenințată cu moartea, nu a depus plângere împotriva lui.

„Victima infracțiunii de amenințare nu a depus plângeri anterioare cu privire la bărbatul imobilizat de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei”, a menționat Poliția Capitalei.

UPDATE ora 11:30: Anunțul oficial al Poliției

„În această dimineață, 8 ianuarie 2024, în jurul orei 05.55, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție a fost sesizată de către o persoană cu privire la faptul că, un bărbat ar fi distrus geamul de la intrarea în locuința unei femei.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind efectuată cercetarea la fața locului.

Ulterior, Secția 18 Poliție a fost sesizată, din nou, cu privire la faptul că bărbatul ar fi amenințat victima cu acte de violență și s-ar fi închis în apartament, refuzând orice comunicare cu polițiștii care au revenit la adresă.

Din cercetări, s-a stabilit că acesta ar mai fi amenințat-o pe femeie și în alte situații cu acte de violență.

Astfel, la fața locului s-a deplasat echipa din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și o echipă de negociatori.

La acest moment activitățile sunt în desfășurare”, a transmis, luni, Poliția București.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Incidentul are loc pe Strada Viilor, din Sectorul 4 al Capitalei, au spus surse judiciare pentru GÂNDUL.

Bărbatul, fost polițist, se certa frecvent cu vecinii. Ultima dată, un conflict a izbucnit chiar în noaptea de duminică spre luni, când doi vecini – soț și soție – i-au cerut să nu mai facă gălăgie.

Furios, bărbatul a distrus un geam și a amenințat-o pe femeie că o omoară.

FOTO: Desfășurare impresionantă de forțe, pe o stradă din Sectorul 4, după ce un fost polițist s-a baricadat în casă și refuză să iasă
FOTO: Desfășurare impresionantă de forțe, pe o stradă din Sectorul 4, după ce un fost polițist s-a baricadat în casă și refuză să iasă

Strada pe care locuiește fostul polițist este blocată

La ora transmiterii acestei știri, mai multe echipaje de poliție, inclusiv mascați și negociator, și o ambulanță sunt în fața clădirii unde locuiește bărbatul. Acesta din urmă s-a baricadat în casă și refuză să iasă.

În prezent, Strada Viilor din București este blocată.

Sursa foto: captură video DIGI24

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bani, spirite malefice și sex: „Profetul apocalipsei”, care și-a ucis soția și pe cei doi...
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și...
Simona Halep a făcut anunțul momentului: cine e perechea sportivei! Imaginea cu cei doi, înainte...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Frauda secolului” în Europa: Escrocii care au furat 5 miliarde de euro dintr-o schemă menită...
Kate Middleton, scenariul sumbru de care se temeau cu toții: 'E posibil să nu mai...
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la...
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de...
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Imaginile durerii de la priveghiul Patriziei Cormos și Biancăi Doroș! Gestul făcut de primarul din...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
AMENDA primită în timpul programului de muncă e plătită de angajator? Ce răspundere are șoferul?
Ce relaţie va fi între Moscova şi Washington după alegerile prezidenţiale din SUA? Vladimir Putin...
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
A murit marea doamnă a României. A fost o emblemă a țării
Cine a prins buchetul de mireasă la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman. Care a...
Ce este monstrul apărut pe o plajă din Singapore. Turiștii au luat-o la fugă îngroziți
Antoni vrea să o asigure pe Rebecca de faptul că nu mai are niciun gând...
Cine este tânărul care s-a aruncat în fața metroului, în stația Aurel Vlaicu
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
O nouă tehnologie produce hidrogen din energie solară și deșeuri agricole
×